?Este un mare patriot, mare român, mare om de cultură, are o vechime mare în Parlamentul României, din 1992 până în 2008, patru legislaturi, iar în ultima chiar vicepreşedinte al Senatului. Este un om care nu s-a asociat, nu şi-a legat numele de unii pe care i-a considerat corupţi, nu a plecat steagul nici acum, în 2008, spre necazul multora dintre adversarii săi, care sperau că se va retrage din politică. Spre deosebire de Gigi (Becali - n.r.) care a îngheţat partidul, Vadim a sunat adunarea. În perioada 1998-2000, pe vremea CDR, când în ţară era o situaţie asemănătoare din anumite puncte de vedere, în alegerile din 2000, PRM a primit peste 20%, iar dl Vadim a intrat în turul doi cu Ion Iliescu?, a arătat liderul PRM Mureş, Constantin Mărgărit Amza.
Antena3.ro