Candidatul Partidului Democrat Liberal la şefia Consiliului Judeţean Buzău, deputatul Cezar Preda, a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD împarte alcool şi ţigări în cluburi şi discoteci, condamnând maniera în care social-democraţii au ajuns să-şi facă campanie.
Liderul democrat-liberal a declarat că are informaţii şi dovezi conform cărora tinerii social-democraţi, echipaţi cu tricouri cu numele lui Constantin Boşcodeală, candidat la al cincilea mandat la Primăria Buzău, şi cu cel al lui Victor Mocanu, candidat independent susţinut de PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean, împart în cluburi, la terase şi în discoteci alcool şi ţigări tinerilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vreau să semnalez cel mai grav lucru care se întâmplă la Buzău. În timp ce toată societatea românească şi cea europeană încearcă să combată consumul de alcool şi tutun, Partidul Social Democrat dă în pub-uri, baruri şi cafenele alcool şi ţigări gratuit tinerilor care merg în aceste localuri. Să le fie ruşine. Nici un candidat nu are voie să facă aşa ceva şi nimeni nu ar trebui să facă aşa ceva indiferent că este în campanie electorală sau nu", a declarat, duminică, preşedintele PDL Buzău, Cezar Preda.
Preda a catalogat ca fiind "strigătoare la cer" modalitatea în care PSD a ajuns să-şi facă campanie electorală.
"Ce vă spun eu acum este dovedit. Sunt sute de tineri ce stăteau liniştiţi la cafenele şi în pub-uri şi primeau alcool fie vodka, fie whiskey însoţite de pachete de ţigări din partea PSD, a domnului Boşcodeală sau a domnului Mocanu. Mi se pare un lucru strigător la cer şi dăunător pentru sănătatea tineretului buzoian. Poate dacă omul doreşte îşi ia singur, însă nu trebuie să stimulezi un asemenea consum", a mai precizat deputatul Cezar Preda.