George
Bush va avea o întâlnire de discuţii cu Traian Băsescu,
la Neptun. Informaţia a fost făcută publică de Administraţia
prezidenţială, care a anunţat într-un comunicat de presă că
liderul de la Casa Albă va avea consultări cu preşedintele român,
în contextul desfăşurării summitului NATO de la Bucureşti.
Vizita lui Bush în România va începe pe 1 aprilie,
urmând ca pe 4 aprilie preşedintele american să părăsească
ţara noastră. Liderul de la Casa Albă va fi însoţit de
prima-doamnă, Laura Bush.
La
finalul întâlnirii de la Neptun, cei doi şefi de stat
vor susţine o conferinţă de presă comună. Potrivit comunicatului
remis de preşedinţie, agenda discuţiilor va cuprinde subiecte
prioritare ale parteneriatului strategic româno-american,
precum şi teme de actualitate internaţională.
Înaintea
acestui anunţ, în presă circulau informaţii potrivit cărora
la Neptun ar urma să aibă loc o întâlnire George Bush
şi Vladimir Putin. O eventuală discuţie între liderii celor
două mari puteri, separată de summitul NATO, a rămas însă
neconfirmată până la această oră.
COMUNICATUL DE PRESĂ AL PREŞEDINŢIEI (pdf)
Antena3.ro