Candidaţii care s-au înfruntat la ultimele alegeri prezidenţiale au transmis Autorităţii Electorale Permanente date din care reiese că ar fi strâns cureaua în campanie. Traian Băsescu pretinde că şi-a depăşit bugetul de campanie ajungând la un total de doar 14,9 milioane de lei, puţin peste 3 milioane de euro. Nici social-democratul Mircea Geoană, care a beneficiat de o amplă campanie nu se laudă cu mai mult: aproape 12,5 milioane, în timp ce liberalul Crin Antonescu declară cheltuieli de campanie de 10,7 milioane de lei. Candidat la prezidenţiale în primul tur, europarlamentarul Gigi Becali este cel care uimeşte prin raportul său privind bugetul de campanie: zero venituri, zero cheltuieli.
Candidatul Traian Băsescu a cheltuit în campania pentru alegerile prezidenţiale 14.900.927 de lei, dar a avut venituri totale de 9.603.934, ceea ce înseamnă că are de acoperit pe viitor încă 5.296.993 de lei pentru diversele servicii prestate în timpul campaniei de diverse firme. Cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi în campanie pentru publicitate în presă, radio, TV (7.066.585 de lei) şi tipărituri şi alte materiale promoţionale (5.123.090 de lei), arată AEP.
Rapoartele de venituri şi cheltuieli ale partidelor în campania prezidenţială (pdf)Candidatul PSD+PC, Mircea Geoană susţine că a investit în campanie doar 12.458.690 de lei şi a beneficiat de venituri totale de 7.554.958 de lei. PSD va avea de achitat note de plată restante în valoare de 5.162.595 de lei. Spre deosebire de principalul său contracandidat carea preferat media ca principalul mijloc de promovare, liderul PSD a ales bannerele şi afişele. 6.046.926 de lei a chgeltuit Geoană pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale, în timp ce pentru publicitate în presă, radio şi TV - 2.238.595 de lei.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a avut venituri totale de 5.065.852 de lei, dar a cumulat cheltuieli duble - 10.725.860 de lei. Restanţele de plată ale acestui parti după campania electorală prezidenţială se ridică la 6.335.859 de lei.
PNL a ales aceeaşi cale principală de promovare ca şi PSD: tipărituri şi alte materiale promoţionale care au cumulat comenzi de 6.268.739 de lei, publicitate stradală în valoare de 2.997.517 de lei şi publicitate în presă, radio şi TV, doar 936.658 de lei.
Candidatul independent, Sorin Oprescu, a dispus pentru campania electorală chgeltuire a 5.372.376 de lei pentru cheltuieli, cea mai mare parte a acestora luând drumul publicităţii stradale, 3.256.523 de lei.
Udemeristul Kelemen Hunor a declarat că a cheltuit din bugetul Uniunii 681.144 de lei, având venituri de 594.828 de lei şi cheltuieli restante de 80.779 de lei.
De remarcat faptul că europarlamentarul Gigi Becali a declarat nu a cheltuit nimic şi nici nu a avut venituri pentru campanie.
PRM, care a mai făcut încă o încercare cu Corneliu Vadim Tudor la Cotroceni, a declarat că a înregistrat venituri totale de 190.128 lei şi cheltuieli totale de 189.586,78 lei.
Candidatul independent Constantin Potârcă a avut venituri totale de 41.600 lei şi cheltuieli totale de 30.997,76 lei, iar un alt candidat independent Gheorghe Manole a raportat venituri totale de 118.424 lei şi cheltuieli totale de 118.408 lei. Partidul Verde (Remus Cernea) a înregistrat venituri totale de 15.775 lei şi cheltuieli totale de 15.918,83 lei.
Marius Vulpe, Antena3.ro