Bogdan Popovici, condamnat la închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii", o victimă colaterală a războiului comandat de Traian Băsescu împotriva adversarului său politic Adrian Năstase, scrie din celulă un ghid "pentru reeducarea unui Prim Ministru".
Greu de tot cu Adrian Năstase. Nu se lasă reeducat, încăpățânatul care este, nici după două condamnări. Dar și suprafemeia-procuror de la DNA spirt, nu alta: când îl anunța tribunalul că îl eliberează condiționt pentru foarte bună purtare în pușcărie, suprafemeia i-a aplicat evolventa. A scos limbajul de miere rămas de la Stalin, tătucul nostru al tuturor, pupa-i-ar tălpile lui, și l-a aruncat pe limbaj peste popor: "Nu-l eliberăm pentru că nu avem siguranța unei purtări fără pată pe viitor. " Pe scurt: nu-i reeducat. Au crăpat becurile toate, într-un glas, de la atâta lumină de gândire.
Adrian Năstase, cât e el de fost prim-ministru performant, care a făcut statului bine, mă rog, și ce-o mai fi făcut el, mă rog, bine, ministru de externe, chiar și președinte la Deputați, poftim, și președinte de partid mare, și cât se poartă el, mă rog, de exemplar în pușcărie… ce mare chestie?
Mai scapă el? Oricum l-au așezat în sertarul cel mai de sus:"Simbolul corupției neamului românesc de la origini până în prezent". Hă-hă-hă, zice Mult Prea Înalt Cinstitul Băs-Escu, nu mai e nici un fraier să atingă vreodată sertarul în care l-am pus! Orice ar scrie pe celelalte sertare, nu se mai pune. Hă-hă-hă!
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu".