Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, susţine că premierul Ponta „urmăreşte să creeze un blocaj instituţional crezând că, astfel, va recupera voturile pierdute prin minciună şi prin nerespectarea angajamentelor faţă de populaţie".
„Domnul prim-ministru Victor Ponta spune, din nou, o minciună mizând pe faptul că memoria colectivă nu se activează şi că oamenii sunt obişnuiţi să aibă încredere în ceea ce declară un prim-ministru. Pentru a justifica gestul, greu calificabil pentru un înalt oficial al statului, de a nu mai răspunde la apelurile telefonice ale preşedintelui României, domnul prim-ministru Victor Ponta spune că s-a supărat pe declaraţiile domnului preşedinte referitoare la tragicul accident din Muntenegru din data de 23 iunie 2013", se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt al şefului statului, citată de Mediafax.
Oprea menţionează că singurele reacţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu sunt un mesaj de condolenţe, transmis printr-un comunicat de presă în data de 24 iunie, o declaraţie dată 11 zile mai târziu, în data de 4 iulie, şi, apoi, o scurtă referire făcută în cadrul unei declaraţii de presă desfăşurate la Palatul Cotroceni în data de 19 iulie.
„Singura referire care l-ar putea deranja pe domnul prim-ministru Victor Ponta este cea potrivit căreia domnul preşedinte a aflat despre accident imediat ce acesta a avut loc, iar domnul prim-ministru, care, în acel moment, juca baschet, susţine că a fost doar informat câteva ore mai târziu", adaugă Bogdan Oprea.
Purtătorul de cuvânt al şefului statului apreciază că „este regretabil că un prim-ministru ascunde, printr-o minciună spusă public, o astfel de greşeală sau incapacitatea aparatului propriu de lucru de a reacţiona la timp în situaţii de criză".
„Domnul prim-ministru Victor Ponta urmăreşte, în mod evident, să creeze un blocaj instituţional crezând că, astfel, va recupera voturile pierdute prin minciună şi prin nerespectarea angajamentelor faţă de populaţie. Un prim-ministru responsabil ar fi recunoscut greşeala şi ar fi sancţionat vinovaţii din propriul aparat de lucru!", conchide Oprea.