Câştigătorul este chiar primarul localităţii, Bogdan Davidescu (foto), care a candidat independent pentru un nou mandat şi a fost ales cu 41,22% din voturi.
Instanţa a luat act de faptul că Davidescu a fost condamnat în 2019 la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă.
Decizia de joi a tribunalului nu l-a descurajat pe primar.
Într-o postare pe Facebook, el a scris că judecătorul i-a anulat mandatul câştigat "fără să ţină seama de opinia alegătorilor".
"În urma acestei hotărâri, vor avea loc noi alegeri locale şi vă anunţ pe această cale că voi candidat încă o dată, cu încrederea că voi avea, din nou, susţinerea dumneavoastră. Vă mulţumesc şi, împreună, ca de multe alte ori, vom învinge", a anunţat Davidescu.
Cum s-a ales primarul din Şotrile cu condamnarea pentru pornografie infantilă
Lui Davidescu i s-a deschis dosar penal pentu relaţii sexuale cu un minor.
Este vorba de nepoata unui fost primar, care l-a cunoscut pe Davidescu pe când ea avea 14 ani, iar acesta, 43.
După ce fata a refuzat să mai continue relaţia, primarul a ameninţat-o că va face publice mai multe înregistrări cu ea, în ipostaze sexuale explicite.
În final, instanţa l-a condamant pe actualul primar doar pentru pornografie infantilă.