Antena 3 CNN Politică Bogdan Chiriac, despre motivul pentru care Mircea Geoană l-a acceptat pe Robert Turcescu ca moderator al dezbaterii prezidenţiale

Bogdan Chiriac, despre motivul pentru care Mircea Geoană l-a acceptat pe Robert Turcescu ca moderator al dezbaterii prezidenţiale

1 minut de citit Publicat la 18:36 29 Mai 2017 Modificat la 18:36 29 Mai 2017
o_1bhadh764gtn18qn1j9flse1vhm8.jpg
Foto: Agerpres

Bogdan Chiriac a vorbit în emisiunea „La Ordinea Zilei” despre motivul pentru care Mircea Geoană l-a acceptat pe Robert Turcescu ca moderator al dezbaterii prezidențiale din 2009.

„Domnul Geoană l-a acceptat pe Robert Turcescu pentru că era jurnalist la Realitatea TV. L-a considerat un apropiat al lui domnului Vîntu. Viața a arătat că era de fapt un prieten al domnului Băsescu”, a declarat analistul.

În Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009, Mircea Geoană a declarat referitor la Robert Turcescu: „Cred că suntem în Cartea recordurilor — un ofițer acoperit moderează o dezbatere prezidențială. În fine, este o operațiune excepțională. Nu știu dacă există undeva în lumea democratică cât de cât autentică o situație în care un ofițer acoperit să modereze. Cum un ofițer acoperit a ajuns în situația respectivă, asta iarăși este o întrebare foarte interesantă și o întrebare la care nu am răspuns. Dacă aș fi știut, vă dați seama că nu ar fi fost acceptat de către noi. (...) Situația este absolut inedită și într-un fel ne arată încă o dată un mod de operare și asta, de fapt, deranjează mai mult și decât elementul personal, (...) cu ce metode câștigă cineva alegeri și ce metode sunt folosite într-o democrație plăpândă ca a noastră. Mi se pare că este un lucru care, privind acum în retrospectivă, este absolut inacceptabil și cred că este o operațiune pe care cei care eventual, repet, condiționez și contextualizez declarațiile mele, dacă au avut cumva în vedere să pună un acoperit să modereze o dezbatere prezidențială, este extrem, extrem de grav".

×
x close