Angajaţi ai primăriei Cluj-Napoca semnează documente în locul lui Emil Boc. Cotidianul ?Adevărul? prezintă documente ale Primăriei care poartă semnătura primarului clujean, dar nu par a fi semnate de acesta. Lucru confirmat de experţii grafologi pe care jurnaliştii i-au consultat. Aparent, când Emil Boc nu este la primărie, mai multe persoane din instituţie semnează dispoziţiile primarului şi corespondenţa acestuia în locul lui, imitându-i semnătura.
Fostul primar, Gheorghe Funar a cerut chiar înfiinţarea unei comisii senatoriale de anchetă, care să investigheze acest caz. Dacă autorităţile vor dovedi că semnăturile nu aparţin primarului Boc, documentele în cauză ar putea fi considerate nule, iar cei care le-au semnat ar putea fi cercetaţi penal.
În replică, Emil Boc spune că a existat o anchetă pe acest subiect, închisă cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Emil Boc adaugă că atunci s-a făcut şi o expertiză grafologică, ce a demonstrat că el a semnat documentele despre care Funar susţine că ar fi semnate în fals.
Gheorghe Funar nu are încredere însă nici în expertiză şi anunţă că va face din nou plângere, acum şi împotriva doamnei care ar fi semnat în numele primarului. Dar nu se aşteaptă ca această nouă plângere să rezolve ceva.
Antena 3