Primul-ministru Emil Boc a declarat, marţi, că membrii coaliţiei au decis alocarea a 300 de milioane lei pentru sănătate şi păstrarea a 150 de milioane lei în Fondul de rezervă pentru spitale. Mai mult decât atât, Guvernul va suplimenta şi creditele de angajament cu mai bine de un miliard de lei pentru medicamente şi alte servicii medicale, informează
Mediafax.
"La rectificarea de buget pe care o vom promova în zilele următoare, sănătatea va beneficia de resurse financiare suplimentare, este vorba de 300 milioane lei alocate direct, 150 milioane lei care rămân în Fondul de rezervă, dar tot pentru spitale şi medicamente, la care se mai adaugă credite de angajament de peste un miliard de lei. Faptul că, în primăvara acestui an, au fost restructurate mai multe spitale ne-a dat posibilitatea să avem mai multe resurse financiare pentru a le moderniza sau a le consolida pe cele existente", a spus Boc, prezent la inaugurarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
De asemenea, potrivit declaraţiilor premierului, va fi stabilit şi un pachet de servicii în sistemul sanitar, ce va primi avizul Parlamentului în primăvara 2011 şi care, ar putea reglementa taxa "clawback".
Contribuţia de tip "clawback" prevede ca deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă (APP) a medicamentelor cu prescripţie să plătească trimestrial o contribuţie din valoarea încasărilor rezultate din comercializarea medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu.
Totuşi, preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, că Guvernul nu se poate "gândi în mod serios" la mărirea bugetului pentru sănătate până când nu vor fi puse sub control cheltuielile din acest domeniu.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, luni, pentru
Mediafax, că Guvernul trebuie să renunţe la sistemul clawback din sistemul santar şi să vină cu o altă versiune de taxare.