Antena 3 CNN Politică Boc: Prevederea de confiscare a averilor ilicite, o modificare importantă a Constituţiei

Boc: Prevederea de confiscare a averilor ilicite, o modificare importantă a Constituţiei

1 minut de citit Publicat la 22:20 08 Oct 2011 Modificat la 22:20 08 Oct 2011
Boc: Prevederea de confiscare a averilor ilicite, o modificare importantă a Constituţiei
Foto: Intact Images
Primul ministru Emil Boc a declarat, sâmbătă, că "o modificare extrem de importantă" a Constituţiei este introducerea prevederii prin care se pot confisca averile dobândite prin acte şi fapte de corupţie. Premierul a precizat că România este singura ţară din UE care nu poate institui acţiunea de "confiscare extinsă", potrivit Mediafax.

"Aţi văzut că aici PSD-ul, Victor Ponta, marele jurist, se opune, Crin Antonescu la fel. Întrebarea este simplă şi directă: de ce se opun la reviziuirea Constituiţiei, pentru ca şi România, pentru că suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu avem posibilitatea de a institui aşa numita confiscare extinsă, cum se numeşte în termeni juridici, pentru a putea să-i tragi la răspundere pe cei care şi-au dobândit averea prin acte şi fapte de corupţie. Pentru că asta este limita pe care o au PSD şi PNL în înţelegrerea reformei în justiţie.

"Orice reformă, cu condiţia să nu-i vizeze. Ori din acest punct de vedere România nu mai poate fi un caz unic în Uniunea Europeană, pentru că suntem arătaţi cu degetul, ca să mă exprim într-un termen popular, prin faptul că păstrăm în continuare prevederi care nu permit ca legea să meargă până la capăt şi, în ultimă instanţă, nu permit să dăm satisfacţie românului şi cetăţeanului care de 20 de ani vede ce se întâmplă cu politicienii şi nu numai, cu persoane care îşi dobândesc averea în manieră ilicită şi nu sunt traşi la răspundere juridică pentru că nu avem capacitatea să modificăm textul Constituţiei", a declarat, sâmbătă, la Piteşti, Emil Boc, potrivit sursei citate.

În acelaşi timp, liderul PDL a spus că o altă prevedere care trebuie introdusă în Constituţie este cea "a deficitului maxim de trei la sută", potrivit Tratatului de la Maastricht.

"Ar fi cu siguranţă împotriva populismului şi al măsurilor fără acoperire în economie luate de, eventual, unii politicieni populişti în viitor. Limitarea deficitului la trei la sută prin Constituţie, ceea ce deja alte ţări din Uniunea Europeană fac (...), ar fi o garanţie că niciodată politicienii nu vor mai da cadouri otrăvite cetăţenilor aşa cum le-a dat Tăriceanu şi PSD, în 2008. Cadouri otrăvite sub formă de pomeni electorale, care nu aveau acoperire în economie", a afirmat Boc.

×
x close