Antena 3 CNN Politică Boc, Oprea şi Ialomiţianu au petrecut Revelionul cu Băsescu, la Predeal

Boc, Oprea şi Ialomiţianu au petrecut Revelionul cu Băsescu, la Predeal

1 minut de citit Publicat la 16:18 01 Ian 2011 Modificat la 16:18 01 Ian 2011
Boc, Oprea şi Ialomiţianu au petrecut Revelionul cu Băsescu, la Predeal
Foto: Mediafax
Premierul Emil Boc şi miniştrii Gabriel Oprea şi Gheorghe Ialomiţianu şi-au petrecut Revelionul la Predeal, alături de preşedintele Traian Băsescu, informează Mediafax.
   
Premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, cel al Apărării, Gabriel Oprea, dar şi senatorul Anghel Iordănescu au petrecut Revelionul împreună cu şeful statului.
   
Preşedintele, care se află încă de vineri dimineaţă la Predeal, fiind cazat la vila de protocol, a spus că şi Boc şi cei doi miniştri erau la munte şi atunci s-au "adunat" să petreacă împreună Revelionul.
   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de nici un primar şi că a refuzat să facă acest lucru "dintre steaguri", după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.
   
"Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, am renunţat să fiu într-o piaţă. Chiar era imediat după alegeri, am fost într-un restaurant, am ieşit pe trotuar, am spus La mulţi ani. Trebuie să vă spun un lucru: ca să te duci într-o piaţă trebuie să te invite un primar. De când la Bucureşti nu mai este primar PDL, n-am mai primit vreo invitaţie. Am mai încercat prin ţară, la Braşov într-un an, dar dacă nu te invită un primar, unde să te duci peste programul omului?", a declarat Traian Băsescu.
   
Şeful statului va rămâne în staţiunea Predeal până duminică după-amiază.

×
x close