"Am fost şi voi fi un susţinător al legii lustraţiei şi mă alătur celor care sprijină adoptarea şi aplicarea ei. În 1989 aveam 23 de ani, eram student şi nu am deţinut nicio funcţie în structurile de conducere ale tineretului comunist, care să fie vizată de legea lustraţiei astfel încât aplicarea acesteia să-mi creeze o problemă, aşa cum încearcă unii să acrediteze. Nu am deţinut niciodată niciun fel de funcţie de conducere la nivelul UTC în judeţul Cluj şi nici pe cea de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR), filiala Cluj, aşa cum incorect s-a afirmat în presă", susţine premierul.
El mai precizează că, în calitate de student, nu a beneficiat de privilegii comuniste, nu a avut la dispoziţie vreun apartament din căminele studenţeşti, birouri sau camere speciale, "idei acreditate în mod tendenţios de unele publicaţii".
"Da, la ora aceasta, Emil Boc este personajul cu cea mai înaltă funcţie în stat, care a deţinut funcţii în cadrul Tineretului Comunist. O tânără speranţă, care, iată, confirmă după atâta timp. Spiritul nu l-a părăsit, doar stăpânul s-a schimbat", scrie însă Năstase în postarea sa.
Antena3.ro