Antena 3 CNN Politică Boc: I-am dat întâlnire lui Tăriceanu şi nu m-a refuzat

Boc: I-am dat întâlnire lui Tăriceanu şi nu m-a refuzat

<1 minut de citit Publicat la 17:40 05 Dec 2008 Modificat la 17:40 05 Dec 2008
Boc: I-am dat întâlnire lui Tăriceanu şi nu m-a refuzat
Liberalii par din nou partidul cel mai curtat în acest moment. După ce preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că se întâlneşte vineri cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, acelaşi lucru l-au făcut şi democrat-liberalii. Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat că a vorbit deja cu Tăriceanu şi acesta a fost de acord să aibă o întrevedere.
Tăriceanu nu a refuzat întâlnirea pe care i-am propus-o. Aşteptăm să o confirme, a declarat Boc, citat de Mediafax. Surse de la Cotroceni au anunţat vineri că preşedintele Traian Băsescu i-a dat un ultimatum de două zile lui Tăriceanu pentru a renunţa la pretenţia privind păstrarea funcţie de premier şi a se alia cu PD-L.
În acelaşi context, Mircea Geoană, declarase după consultările de la Cotroceni că preşedintele Traian Băsescu le-a oferit partidelor două zile pentru negocieri, exprimându-şi speranţa că luni va putea să invite la discuţii partidele care s-au înţeles să formeze o majoritate.
Antena3.ro

×
x close