Premierul Emil Boc a anunţat, marţi, că a trimis decizia de revocare a ministrului Dan Nica la Palatul Cotroceni.
Primul ministru susţine că partenerii de coaliţie nu au venit cu niciun fel de răspuns în legătură cu situaţia de la Ministerul de Interne şi că nu au propus niciun ministru pentru asigurarea interimatului.
"Am trimis preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie a ministrului de Interne şi, în aceste condiţii, de asigurare a interimatului de către Vasile Blaga", a declarat Emil Boc.
Premierul a adăugat că interimatul va fi asigurat de către Blaga până la nominalizarea altui ministru de către PSD.
Marţi dimineaţă, Emil Boc a prelungit cu trei ore termenul până la care social-democraţii puteau propune un interimar dintre proprii miniştri la ocuparea portofoliului Internelor şi funcţiei de vicepremier.
După întrunirea comitetului strategic al social-democraţilor de la Senat, liderul partidului, Mircea Geoană, a anunţat că PSD îşi menţine decizia de a-şi retrage miniştrii din Executivul Boc în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va semna decretul de revocare al ministrului Internelor, Dan Nica.
Antena3.ro