Executivul a adoptat miercuri, în şedinţa de guvern, principiile care vor sta la baza legii salarizării unice. Guvernul este hotărât să îşi asume răspunderea politică în faţa Parlamentului, pentru ca această lege să treacă şi să se poată aplica de la 1 ianuarie 2010.
Potrivit premierului Boc, există cinci principii pe care va fi creionată legea salarizării unice. Astfel, toate persoanele plătite din fondurile de stat vor avea un salariu stabilit în funcţie de un sistem unic. Raportul între salariul de bază minim pe economie si cel maxim va fi de 1 la 15, în condiţiile în care în momentul de faţă este de 1 la 70 sau 1 la 100.
Un alt principiu important este, potrivit lui Boc, cel al creşterilor salariale care se vor adopta pentru a se ajunge la acest raport. ?Nicio persoană nu va înregistra o diminuare a salariului. Salariile mai mari vor fi îngheţate un număr de ani, în timp ce salariile de la baza piramidei vor avea creşteri accelerate? a spus acesta.
Mai mult, guvernul este hotărât să reglementeze sporurile şi primele care au dus la discrepanţe foarte mari între salariile diferitelor categorii de bugetari. Salariul de bază va fi elementul principal al câştigului salarial, la acestea urmând să fie adăugate sporuri a căror pondere va fi de maxim 30% din câştigul salarial.
Premeirul apreciază că acest sistem se va implementa într-un interval de trei ani, până în 2012.
?Proiectul va fi elaborat de guvern până la 30 iunie 2009. Nu excludem posibilitatea de a angaja răpunderea politică în faţa Parlamentului. Va fi o decizie a coaliţiei în ultimă instanţă, dar guvernul are determinarea de a merge în faţa Parlamentului. Vrem să realizăm o salarizare justă în baza pregătirii profesionale, a muncii pe care o realizează fiecare şi respectând normele şi reglementările în materie? a declarat miercuri premierul.
Antena3.ro