În cadrul aceluiaşi discurs, primul ministru s-a adresat lideruluui PSD Victor Ponta, pe care l-a invitat să facă o plângere penală împotriva "ministrului Ponta" din 2009, care şi-a dat avizul pentru două proiecte de blocare a majorării salariilor din invăţământ.
Şeful Guvernului a continuat, explicând că orice creştere salarială trebuie făcută cu o acoperire în economie şi că revenirea din recesiune se poate face doar dacă nu vom cădea în patima salariilor mărite, făcând paşi înapoi de la reforme. Boc a anunţat, încă o dată, că România nu îşi permite majorarea veniturilor profesorilor în anul 2011.
Premierul a infirmat, în acelaşi timp, zvonurile din presă potrivit cărora noua leger încălca hotărâri judecătoreşti, explicând că toţi cei care şi-au câştigat drepturile salariale în instanţe, le vor primi în anii următori.
"Sentinţele judecătoreşti vor fi respectate, iar drepturile salariale vor fi achitate în anii următori, conform legii", a spus Boc în plenul Parlamentului.