Relaţia premier-preşedinte nu este lipsită de dispute, chiar dacă acestea nu se văd. Prim-ministrul Emil Boc a dezvăluit, luni seară, la o emisiune televizată, că în această perioadă, de când se află la conducerea Guvernului, a avut multe discuţii contradictorii cu preşedintele Traian Băsescu, informează
Agerpres.
Premierul spune că a ales ca aceste dispute să nu fie făcute niciodată publice, pentru că România ar fi avut o situaţie economică mult mai dificilă dacă oamenii ar fi văzut că cei doi lideri se ceartă şi au fiecare orgolii.
"Am avut multe discuţii contradictorii, nu le-am făcut niciodată publice (...) Noi am încercat să punem în paranteze punctele de vedere diferite pe care le avem şi să vorbim aceeaşi limbă. Dacă oamenii ar fi văzut dincolo de necazurile pe care le avem că ne certăm, că avem fiecare orgolii de un anumit fel sau altul, România ar fi fost demult într-o situaţie economică mult mai dificilă", a declarat prim-ministrul Emil Boc.
Premierul a ţinut să precizeze că, în mod democratic, o prevalenţă legitimă mai mare îi revine liderului ales, în speţă preşedintelui Traian Băsescu, iar concluzia este că între el şi şeful statului există "o colaborare instituţională pentru destinul şi soarta României".
Totodată, Boc a evidenţiat că una dintre cheile pentru care România nu a intrat în colaps economic a fost şi asumarea de către preşedintele Băsescu, alături de Guvern, a măsurilor de austeritate.