Antena 3 CNN Politică Blănculescu: Guvernul pregăteşte un impozit de 85% pentru salariile compensatorii

Blănculescu: Guvernul pregăteşte un impozit de 85% pentru salariile compensatorii

3 minute de citit Publicat la 08:52 01 Iun 2013 Modificat la 08:52 01 Iun 2013
Blănculescu: Guvernul pregăteşte un impozit de 85% pentru salariile compensatorii
Foto: Agerpres
Ionel Blănculescu, consilier onorific al premierului Victor Ponta, a declarat că Guvernul intenţionează să dea o OUG prin care salariile compensatorii primite de cei care au lucrat în companii de stat să fie impozitate cu 85%, conform pesurse.ro.
 
"Eu am înţeles de la primul-ministru că acest sistem de aşa-zis aranjamente compensatorii, să nu le zic salarii compensatorii, pentru că au fost create chiar de persoanele respective, vor fi impozitate cu 85%, ceea ce înseamnă că acele aranjamente nu îşi ating scopul", a spus Blănculescu.
 
El le-a reproşat parlamentarilor că nu s-au gândit ce se va întâmpla în cazul şefilor fostelor instituţiile care compun Autoritatea de Supraveghere Financiară (CNVM, CSA, CSSPP) şi care pot primi salarii compensatorii, deşi se regăsesc cu funcţii de conducere şi în noua Autoritate.
 
"Până la urmă trebuie penalizat un comportament destul de mizer. Acei manageri şi-au securizat postul de la stat încât creează invidie şi celor de la privat, care poate au cifră de afaceri de miliarde pe an, dar nu se bucură de o astfel de ieşire în caz de urgenţă şi cred că ar trebui să vedem goliciunea, nemernicia şi mizeria spiritului uman pentru unele persoane care se învârt şi se situează în zona politicului, pentru că fără politic nu ai acces în aceste zone, şi să vedem că de fapt o parte dintre noi poartă această amprentă a mizeriei umane. A-ţi stabili salarii de 17.000 - 20.000 de euro cu bonusuri de câte 10, 12 ori cu ieşiri de câte 500.000 de euro în condiţiile în care un profesor, doctor, inginer câştigă 1.500 lei mi se pare că eşti decăzut într-atât de mult încât nici nu merită să mai discutăm despre astfel de cazuri pe scena publică", a declarat consilierul premierului.
 
Daniel Tudor, fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va primi de la statul român 19 salarii compensatorii, în valoare totală de 811.000 de euro, informează România TV. Plata se va face ca urmare a contopirii mai multor instituţii financiare de control în cadrul nou înfiinţatei Autortităţi de Supraveghere Financiară.
 
Fosta şefă de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Carmen Negoiţă, primeşte 9 lefuri compensatorii ce însumează 160.000 €. De remarcat este faptul că Daniel Tudor nu rămâne şomer, devenind vicepreşedinte la ASF. Tot în cadrul ASF va activa în continuare şi Marian Sârbu, fostul şef de la Comisia de Supraveghere a Pensiilor Pivate, fără să fie însă vorba de o funcţie executivă.
 
Plata salariilor compensatorii nu se va face din bugetul propriu-zis al statului, ci din fondurile ASF care provind din cotizaţiile firmelor ce acţionează în aceste domenii.
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară, recent înfiinţată, a rezultat din contopirea unor instituţii preexistente: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private.
 
Fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel Tudor, a declarat, la România TV, că nu va încasa cele 19 salarii compensatorii pe care ar urma să le primească în urma desfiinţării instituţiei pe care o conducea, afirmând totodată că veniturile sale ca preşedinte la CSA nu au ajuns niciodată la 40.000 de euro lunar.
 
Daniel Tudor a afirmat că a existat o înţelegere dinainte de a fi numit la CSA de a nu beneficia de plăţi compensatorii, în cazul în care îşi va pierde postul înainte de expirarea mandatului.
 
"Nu iau cele 19 lefuri. Când am fost numiţi în funcţiile de la CSA, am fost la Parlament şi ni s-a pus foarte clar în vedere că nu vom beneficia de aceste plăţi. A fost o înţelegere pentru a putea candida", a declarat Daniel Tudor adăugând că plăţile compensatorii au fost introduse în urmă cu 6 ani printr-o decizie a Consiliului de Administraţie.
 
Totodată, Tudor a spus că veniturile sale lunare de la CSA nu au ajuns niciodată la nivelul de 40.000 €. "De la 1 ianuarie s-a schimbat grila de salarizare", a spus Tudor precizând că cel mai mult a câştigat în decembrie 2012, anume 26.000 € datorită plăţii unor arierate. Ulterior, nivelul veniturilor a fost de numai 15.200 € lunar.
 

×
x close