Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a răspuns vineri criticilor aduse de preşedintele Traian Băsescu la adresa sa şi a formaţiunii politice, spunând că "partidul ăsta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa".
"Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa, pentru că domnia sa (...) a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa", a spus Vasile Blaga, potrivit
Mediafax.
În plus, Blaga a afirmat că, prin declaraţiile făcute, preşedintele Traian Băsescu nu a lovit în el, ci în PDL.
"Domnul Traian Băsescu nu a lovit în mine, a lovit în PDL. El are o conducere aleasă, un BPN ales, cu oameni foarte buni în biroul respectiv", a precizat Blaga.
De asemenea, Blaga a ţinut să amintească faptul că la mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012, pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, care probabil nici nu se afla în oraşele respective la acel moment, ci el.
"Ţin minte că la mitingurile respective nu urca pe scenă Elena Udrea, nici măcar nu era probabil în oraşele respective, unde erau mitingurile, ci pe scenă urcau în ordine Blaga - eu urcam primul şi începeam primul discursurile, după care domnul Ungureanu, domnul Neamţu, domnul Papahagi, Monica Macovei şi aşa mai departe", a spus Blaga.
"PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept şi pe domnul preşedinte", a subliniat Vasile Blaga.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că
PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă acest lucru.
"În interior seamănă cu FSN-ul.
Pentru mine PDL-ul nu mai e un instrument, nu mă mai poate ajuta. Mă poate ajuta Guvernul, cu care am făcut un pact", a spus Băsescu.