Antena 3 CNN Politică Blaga: Putem vorbi despre unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL

Blaga: Putem vorbi despre unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL

2 minute de citit Publicat la 13:40 26 Oct 2013 Modificat la 13:40 26 Oct 2013
Blaga: Putem vorbi despre unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL
Foto: Agerpres
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Arad, că partidul va iniţia discuţii despre unitatea dreptei româneşti doar după alegerile europarlamentare, anunţând însă că nu acceptă dizolvarea partidului pentru că nu se poate construi dreapta "omorând inima ei, care este PDL".
Prezent la Consiliul de coordonare judeţean al PDL Arad, în care va fi aleasă noua conducere, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat, într-un discurs ţinut în faţa a peste 600 de delegaţi, că unitatea dreptei trebuie să aibă loc în jurul PDL şi că discuţiile vor fi iniţiate de partid doar după alegerile europarlamentare, când forţele politice interesate îşi vor fi măsura popularitatea în rândul electoratului, conform Mediafax.
"PDL merge singur în alegerile europarlamentare, este o condiţie ca să ştim toţi cei de pe dreapta cum stăm, pentru a putea face o construcţie sănătoasă. Da, după alegeri discutăm de unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL. Nu poţi construi unitatea dreptei spunând că trebuie să dizolvi PDL. Păi  în ce să se dizolve PDL, în doi-trei care au plecat de la noi? Asta nu înseamnă aroganţă, ci responsablitate faţă de dreapta românească. Nu poţi costrui dreapta românească omorând inima ei, care este PDL", a declarat Blaga.
El a adăugat că dacă aceste aspecte sunt înţelese de către eventualii parteneri politici PDL merge mai departe cu discuţiile şi se va ajunge la cea mai bună variantă pentru dreapta românească.
Preşedintele PDL a spus că a vorbit despre unitatea dreptei încă de la convenţia partidului, "dar din păcate vorbesc cu ipocrizie despre unitatea dreptei şi unii care s-au străduit să o fărâmiţeze".
Blaga a afirmat că sunt mulţi care vor structurile şi oamenii PDL, dar nu vor numele acestui partid, culorile şi sigla, iar fără acceptarea acestora "nimeni nu se poate baza pe PDL".
Liderul FC Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PMP Eugen Tomac şi europarlamentarul Cristian Preda au anunţat, vineri, împreună, un proiect politic pentru europarlamentare şi prezidenţiale, cu fostul premier drept candidat la Preşedinţie, obiectivul fiind "crearea unui partid puternic de dreapta".
Preşedintele Traian Băsescu declara recent că el şi-a dorit ca unificarea dreptei să se facă înainte de europarlamentare, iar mai apoi să se desemneze un candidat la prezidenţiale. Întrebat dacă unificarea dreptei se va face după europarlamentare, Traian Băsescu a spus că el a dorit ca această unificare să aibă loc acum şi a mărturisit că, în urmă cu trei săptămâni, l-a sunat Vasile Blaga, cu care s-a şi întâlnit ulterior să discute.
"Am întrebat care este subiectul şi mi-a zis: 'Păi, ce facem cu dreapta' şi i-am spus părerea mea. Părerea mea este că unificarea trebuie făcută înainte de europarlamentare ( ..) pentru a se obţine un rezult apropiat de cel al PSD. În acelaşi timp, am dat varianta, pentru că am înţeles că era o consultare. Am spus, dacă nu se poate, Mişcarea Populară şi Forţa Civică ar trebui să facă o fuziune până atunci", declara şeful statului.
 

×
Etichete: vasile blaga unitate
x close