Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că PDL doreşte "cu adevărat" unificarea dreptei, dar că nimeni nu se va bucura de sprijinul acestui partid dacă nu iubeşte portocaliul, simbolul PDL, trandafirul, şi imnul "Verde înrourat", conform Mediafax.
Vasile Blaga a afirmat, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, că PDL nu a obţinut nicio victorie uşoară şi a reamintit că PDL va merge la guvernare doar după alegeri, subliniind că democrat-liberalii au câştigat şi în Suceava şi în toată ţara cu eforturi, cu multe renunţări, cu multe sacrificii, cu multă sudoare.
"Ne-au spus unii în iunie că vindem partidul ba la PNL, ba la PSD. PDL va fi vândut, dar clasei de mijloc româneşti care este reprezentată de oamenii cinstiţi din ţara asta, care nu stau cu mâna întinsă la stat, muncesc, plătesc obligaţiile la stat şi vor să fie respectaţi de stat. Asta e dreapta românească, asta e clasa de mijloc, nu cinci-şase intelectuali care discută la televizor doctrine şi acestora le vindem partidul pentru că pe ei trebuie să-i reprezentăm", a spus Blaga.
Preşedintele PDL a mai afirmat că unora le plac structurile PDL, le plac oamenii din acest partid, adăugând: "Dar ne-ar mărita, vopsi, ne-ar însura".
El le-a transmis acestora că se respectă ceea ce s-a decis, respectiv că nimeni nu se va bucura de sprijinul acestui partid dacă nu iubeşte portocaliul, trandafirul şi imnul PDL, "Verde înrourat".
Vasile Blaga a mai spus că PDL îşi doreşte "cu adevărat" unificarea dreptei, mai ales că are experienţa unificării dreptei, "a lucrurilor bine făcute", fie că este vorba despre alianţe, cum a fost Alianţa Dreptate şi Adevăr, care a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale în 2004, sau despre fuziuni, cum a fost fuziunea dintre PD şi PLD, care a câştigat alegerile parlamentare în 2008 şi l-a ajutat pe Traian Băsescu să recâştige funcţia de preşedinte al României, precizând însă că nu doreşte repetarea greşelii din alegerile parlamentare de anul trecut.
"De aceea, mergem singuri în alegerile europarlamentare, cu o listă foarte puternică", a spus Blaga, care a precizat că după aceste alegeri PDL va demonstra că este cel mai puternic partid de centru-dreapta din România.