Secretarului general al PD-L consideră că ministrul Justiţiei este cel care ar trebui să îşi nominalizeze secretarii de stat, iar PSD nu ar trebui să intervină, tocmai pentru că e un portofoliu independent. ?Noi, PDL, nu am propus niciun om la Justiţie şi nici nu o vom face. Sper ca şi PSD să nu facă presiuni în acest sens. Nu ar fi un lucru bun. Raportul de Justiţie este, de departe, cel mai dur pe care eu l-am vazut", a declarat Blaga pentru Mediafax.
Vasile Blaga nu exclude posibilitatea unor schimburi de ministere cu PSD în timpul guvernarii, deşi precizează ca o asemenea prevedere nu este inclusă în protocolul coaliţiei. În ceea ce îi priveşte pe liberali, liderul PD-L crede că ar putea colaboara, doar dacă vor avea o altă conducere. ?Totul este posibil. Sunt oameni cu care am colaborat foarte bine în fostul guvern. Cred că acei liberali care au condus partidul şi au luat deciziile de la sfârşitul anului trecut vor plati, până la urmă. Dar, e treaba lor ce vor face în PNL, nu am căderea eu să le dau soluţii. Cert este că sigur colaborarea dintre cele două partide se va putea îmbunataţi.?
Vasile Blaga nu mai este la fel de sigur ca la ultimele alegeri europene că Theodor Stolojan va fi cap de listă pentru PD-L. Deocamdată democrat-liberalii au înfiinţat o comisie internă care analizează candidaturile.
Antena 3