Fostul preşedinte al Camerei Senatului şi actualul Preşedinte PDL, Vasile Blaga, a susţinut în această seară o conferinţă de presă la sediul central al partidului. Acesta a declarat că USL a uitat că nu poate confisca instituţia supremă a ţării, şi anume alegătorii.
"USL a uitat că nu poate confisca instituţia supremă din această ţară, alegătorii. USL uită că alegătorii îşi vor apăra ţara."
"Fac un apel solemn, UNPR, UDMR, grupul minorităţilor din România, treziţi-vă! Demostraţi că aveţi conştiinţă, ca apoi să vă puteţi uita în ochii celor care v-au ales. Nu participaţi la banditismul politic al celor de la USL!"
"Românii plătesc din buzunarele lor setea de putere a USL."
"PDL, alături de toţi românii care vor să îşi hotărască singuri soarta, se va împotrivi abuzului grosolan de suspendare a preşedintelui. Nu pentru a apăra o persoană sau un partid, ci pentru a apăra legea şi tot ce am câştigat în ultimii 20 de ani în propria ţară. "
"USL a uitat că nu poate confisca instituţia supremă din această ţară, alegătorii. USL uită ca la această oră voturile românilor sunt o forţă reală, pentru că USL nu le-a suspendat încă. USL va afla aceasta de la alegătorii care ştiu să îşi apere ţara şi democraţia pe care o construiesc de 22 de ani. "
"Fac un apel solemn. UDMR, UNPR, Grupul Minorităţilor Naţionale, treziţi-vă! Nu participaţi la acte de banditism politic! Am guvernat împreună, am lucrat împreună cu Traian Băsescu, şi nici democraţia, nici Constituţia nu au avut de suferit în această perioadă. Nu puneţi umărul la răsturnarea democraţiei din România!"
Colegiul Director Naţional al PDL se va reuni luni la ora 11:00 pentru a lua măsurile care se impun, a declarat miercuri preşedintele PDL Vasile Blaga.
"Am convocat pentru luni la ora 11:00, printr-o dispoziţie de preşedinte al partidului, Colegiul Director Naţional Extraordinar tocmai pentru a lua toate măsurile care se impun în situaţia dată", a precizat Vasile Blaga într-o conferinţă de presă.
Blaga a declarat, miercuri, că PDL "este alături de preşedintele Traian Băsescu clar şi fără comentarii" şi a făcut un apel "solemn" adresat UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor "să se trezească" şi să nu participe la acte de banditism politic.