"Sunt îngrijorat de derapajele inaceptabile care au început să apară din punct de vedere al comunicării publice din partea unor membri ai Guvernului. Detectez o aroganţă în părerile lui Vasile Blaga faţă de PSD și miniștrii PSD, iar acest lucru aduce deservicii Guvernului, pentru că ceea ce noi facem pentru ca viața oamenilor în România să fie mai bună este pus în umbră de declarații politicianiste care încearcă să arate că preocupările Guvernului sunt cu totul altele, eventual de natură politicianistă", a declarat, Dan Nica, citat de Mediafax.
În opinia vicepremierului, afirmaţiile lui Blaga aduc deservicii atât Parteneriatului pentru România, care a fost creat de două forțe politice egale, cu responsabilități și obligații față de cei care i-au votat, cât şi primului-ministru, deoarece este greu de acceptat de către opinia publică faptul că subalternii acestuia se exprimă în numele premierului, ceea ce subminează autoritatea și credibilitatea deciziilor acestuia.
"După ce a condus PDL spre eșec în alegerile pentru Parlamentul European, Vasile Blaga are o problemă în propriul partid. Îi recomand lui Vasile Blaga să nu încerce să-și rezolve problemele politice personale pe spatele Guvernului. În privința prezenței sau absenței miniștrilor PSD la ședințele de Guvern, răspunsul meu este foarte clar: totul are o limită. Recomandarea mea este ca Vasile Blaga și cei care, eventual, îi împărtășesc opiniile să nu-și dorească să forțeze această limită", îi transmite Dan Nica lui Vasile Blaga.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "Gândul", că ar vrea să-l vadă pe preşedintele Traian Băsescu la următoarea şedinţă de Guvern, ca să vadă cine pleacă din sală, el subliniind că poate garanta că "pleacă cu totul".
"Premierul Boc îl invită pe preşedinte când consideră de cuviinţă, iar un membru al Cabinetului căruia nu-i convine are o singură variantă: să plece. Poate fi membru PDL sau membru PSD. Nu e nicio problemă. De aceea, copilării de genul Ťminiştrii PSD vor ieşi când vine preşedinteleť... Aş vrea să-l văd pe preşedinte că vine miercuri la şedinţa de guvern să văd cine pleacă, că pleacă cu totul, vă garantez! În guvern nu se votează, guvernul ia decizii prin consens", a spus Blaga.
El a menţionat că solidaritatea cu primul-ministru este o condiţie pentru membrii oricărui guvern.
"Vor pleca cu totul, pentru că înseamnă că nu sunt solidari cu premierul. Prima condiţie ca să faci parte dintr-un guvern, oriunde în lumea asta, este ca, în orice acţiune, să fii solidari cu primul-ministru. Nu-ţi convine, pleci!", a a mai afirmat secretarul general al PDL.
Antena3.ro