Dumitru Paul Ştir a împlinit anul acesta 23 de ani și spune că nu ştie nici el de ce a fost votat, pentru că nu a promis nimic. În schimb, se gândește că acum a devenit "o partidă bună pentru fete".
"De loc eu sunt din satul Ciceu Poieni, iar în 2011, în octombrie, s-au împlinit 500 de ani de la atestarea documentară a satului meu natal. A fost organizată o sărbătoare, un fel de zilele satului. Am ajutat şi eu la nivelarea unui drum şi mulţi au început să mă acuze că vreau să candidez şi că am început să îmi fac deja campanie electorală. La vremea aceea nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva, dar atunci mi-a încolţit ideea că aş putea să încerc măcar dacă tot sunt acuzat. Cei de la PNL nu m-au vrut, aşa că m-am dus la PP-DD, singurii care m-au acceptat", spune Ştir, potrivit Mediafax.
După o campanie electorală pe care spune că şi-a susţinut-o singur şi cu ajutorul rudelor, el a fost votat de peste 52% din populaţia care s-a prezentat la vot.
"Comuna Căianu Mic a fost condusă timp de 20 de ani de acelaşi primar, care a ajuns la vârsta pensionării. Probabil că oamenii au vrut o schimbare. Nu ştiu de ce m-au votat, sincer să fiu, fiindcă nu le-am promis nimic, nici că va trece trenul prin Căianu Mic, nici că voi face alte minuni", a spus el. Comuna Căianu Mic a fost condusă din 1990 de Ioan Ţărmure (PSD), care nu a mai candidat pentru un nou mandat.
Ştir crede că dintre cei peste 1.000 de oameni care i-au dat votul mulţi au fost tineri şi multe fete.
"Nu sunt căsătorit. Probabil că acum am devenit o partidă bună pentru fete. M-au votat peste o mie de oameni şi majoritatea au fost tineri. Am cont pe un site de socializare şi acolo am peste o mie de prieteni, mi-am făcut site, am interacţionat cu tinerii", a mai spus Ştir.
Prima încercare pe care o va avea noul primar este să formeze o alianţă locală ca să poată conduce Primăria Căianu Mic în următorii patru ani. "Din cele 13 funcţii de consilieri, şase sunt ale PP-DD, cinci ale USL şi două ale PDL. Drept urmare, nu am majoritate, aşa că va trebui să negociez. Nu pot spune cu cine deocamdată. Trebuie să mă mai gândesc. Probabil că va trebui să cedez funcţia de viceprimar unui partid aliat", mai spune tânărul primar.