Marcel Ciolacu: "Mulțumesc lui Dumnezeu că Ludovic Orban o susține pe Lasconi. Vă dați seama cum era să mă susțină pe mine?"
Publicat acum 3 ore si 49 minute
Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
Diaconescu a fost deţinut politic în perioada 1947-1964, după ce a fost arestat la 1 decembrie 1947, fiind prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ. După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, continuând să ţină legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, între care se afla şi Corneliu Coposu.
În zilele Revoluţiei din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alţi foşti membri.
Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000). Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al ţării.
De asemenea, Diaconescu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNŢCD a fost figura centrală într-o coaliţie de guvernare largă şi eterogenă. Diaconescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.
Lupta împotriva comunismului
În lunga sa carieră parlamentară - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucureşti (1990 şi 2000) - Diaconescu a susţinut programul partidului de anulare a consecinţelor regimului comunist. Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.
În perioada detenţiei politice, la fel ca şi după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiştilor, moralitatea precum şi atitudinea de necooperare cu autorităţile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată şi anticomunistă. De asemenea, potrivit analiştilor vieţii politice postcomuniste, statura morală a lui Diaconescu a întrecut-o pe cea de om politic, pentru că acesta nu a reuşit să menţină partidul în viaţa politică într-un context politic dificil.
În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menţiona că a rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători. De asemenea, el spunea că Traian Băsescu ar putea ajuta PNŢCD să reintre în normalitate.
Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile în volumele "Temniţa -destinul generaţiei noastre" (1998), "După temniţă" (2003) şi "După Revoluţie" (2003).
