Bejinariu a explicat că a discutat deja cu primari şi consilieri locali PSD din colegiul său electoral, care , în marea lor majoritate au cerut ca Adrian Năstase să-şi depună candidatura la Congresul partidului pentru şefia formaţiunii.
"Sunt foarte mulţi care îl vor pe Adrian Năstase preşedinte al PSD. Asta e dorinţa membrilor de partid, dar decizia îi aparţine lui Adrian Năstase?, a arătat deputatul social-democrat.
Din declaraţiile preşedintelui PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza ar reieşi însă că membrii acestei organizaţii sunt împărţiţi între susţinerea pentru Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu.
Participanţii la Conferinţa judeţeană a PSD Suceava vor fi consultaţi privind susţinerea unui candidat, aceştia urmând să participe la un sondaj ad-hoc, ei completând bileţele cu numele candidatului favorit. Preşedintele PSD Suceava a mai spus că va propune Conferinţei judeţene să susţină candidatura la funcţia de vicepreşedinte al PSD a deputatului Eugen Bejinariu.
Adrian Năstase a declarat, miercuri, că şi-ar putea anunţa oficial candidatura la şefia partidului la Consiliul Naţional. De asemenea, Miron Mitrea şi-a anunţat candidatura la şefia PSD. Alţi posibili candidaţi pentru alegerile care vor avea loc la Congresul din 20 februarie sunt Mircea Geoană, Cristian Diaconescu şi Andrei Alexandru.
Antena3.ro