Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România - Moldova. Afirmaţia lui Băsescu vine după ce preşedintele s-a întâlnit la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Traian Băsescu a spus că va avea la începutul lunii februarie discuţii şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, pentru soluţii de găsire a unor resurse financiare - dacă acestea sunt necheltuite de final de exerciţiu bugetar - care să fie alocate pentru accelararea intercontectării energetice a Republicii Moldova cu România.
El a menţionat că are în vedere investiţii la staţiile Isaccea - Vulcăneşti, Iaşi- Străşeni şi Suceava - Bălţi. Potrivit lui Traian Băsescu, investiţia la staţia de la Isaccea ar fi de 65 de milioane de euro, iar la Vulcăneşti - 10 milioane de euro.
Băsescu a ţinut să menţioneze că nu s-a dus la Bruxelles ca avocat al Republicii Moldova, nici ca prieten al politicienilor de la Chişinău, ci de membru al Consiliului European, pentru a convinge că trebuie accelerate procesele de apropiere Moldova - UE dar şi UE - Moldova.
Preşedintele a spus că a transmis că formatul de negociere "5+2" pentru o soluţie pentru Transnistria s-a dovedit ineficient. "Formatul 5+2 nu a reuşit să mişte lucrurile înainte, ci a creeat condiţiile pentru consolidarea aşa-zisei statalităţi transnistrene", a spus Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, trebuie găsite soluţii de dialog cu autorităţile din Transnistria şi cu Mosova, care deţine control militar pe teritoriul Transnistriei.
Şeful statului a spus că a semnalat la Bruxelles şi problemele cu care se confruntă şcolile din Transnistria cu predare în română şi am cerut o intervenţie a UE.