Traian Băsescu va merge mâine într-o vizită oficială în Republica Moldova. Prima vizită, în calitate de preşedinte, a făcut-o în 2005, iar aceasta ar putea fi ultima, în aceeaşi postură. Deşi Traian Băsescu se simte ca acasă peste Prut, vizita preşedintelui român n-a scăpat de atacuri dure de la Chişinău.
"Eu nu văd niciun sens ca această persoană, care nu se ştie dacă e beată, e trează, ce face în România şi voi îl invitaţi aicea", a declarat Voronin.
Voronin nu s-a oprit aici.
VLADIMIR VORONIN, PREŞEDINTE PCRM: "Cine l-a invitat pe acest care nu ştiu cine mai este acolo în România, cu familia Băsescu, în Moldova. Dacă el niciodată, dacă el niciodată n-a recunoscut Moldova, dacă el nu recunoaşte însuşi denumirea de moldoveni, dacă el nu recunoaşte limba moldovenească "
Acelaşi Voronin îl ataca din nou pe Băsescu şi în luna mai, spunând public că preşedintele României sună liderii de la Chişinău, seara, în stare de ebrietate.
Relaţiile dintre cei doi nu au fost întotdeauna la fel. În dimineaţa zilei de 7 februarie 2005, mai multe camioane cu 11.000 de sticle de vin se opreau la poarta Palatului Cotroceni. Erau cadoul preşedintelui de atunci, Vladimir Voronin, pentru omologul său. Tot în 2005, pentru acelaşi Voronin, Traian Băsescu făcea şi prima vizită la Chişinău, în calitate de preşedinte. Lanţul de iubire, însă, s-a subţiat cu anii.
Se întâmpla în 2009, când revoltele de stradă de la Chişinău au fost puse de preşedintele de la acea dată, Vladimir Voronin, în cârca României. Voronin anunţa atunci expulzarea ambasadorului trimis de Bucureşti şi reintroducerea vizelor pentru cetăţenii români. Uniunea Europeană a intervenit şi a cerut autorităţilor de la Chişinău normalizarea relaţiilor cu România. Vizele au fost din nou ridicate, în septembrie 2009.
Băsescu trece Prutul din nou mâine, în, probabil, ultima vizită la Chişinău în calitate de preşedinte. Traian Băsescu va avea întrevederi cu omologul său, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu lideri ai partidelor parlamentare, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.