Preşedintele a trecut în revistă toate variantele propuse de partidele şi grupurile politice şi a anunţat că analizează varianta amânării desemnării premierului până după alegerile prezidenţiale, precizând că toate partidele consultate au venit cu această propunere.
Şeful statului a arătat că a luat act şi de opţiunea PSD-PNL-UDMR pentru Klaus Iohannis şi de nuanţele apărute faţă de posibilitatea unui guvern de uniune naţională.
"Au fost propuneri care vizau revendicarea făcută de PDL de a i se încredinţa mandatul pentru formarea unui Guvern, ca partid cu cel mai mare număr de parlamentari. Tot din discuţiile de ieri (joi - n.r.) am înţeles că un eventual Guvern Iohannis ar trebui evaluat în luna decembrie, pentru a se vedea dacă se continuă cu un eventual Guvern Iohannis sau nu. Sigur, la o astfel de apreciere pot fi foarte multe interpretări", a afirmat Traian Băsescu.
În ceea ce priveşte amânarea nominalizării unui nou premier, propunere formulată de toate partidele la consultări, şeful statului a apreciat că reprezintă o soluţie neutră, care nu dă câştig de cauză nici unuia dintre candidaţii angrenaţi în cursa prezidenţială, dar a sugerat că nu aceasta e soluţia pentru menţinerea finanţării României de către FMI şi Banca Mondială, cu a căror reprezentanţi a stat de vorbă înainte de nouă întâlnire cu partidele politice parlamentare.
"Varianta invocată însă de toate partidele a fost şi cea a amânării unei desemnări pentru după alegerile prezidenţiale. Sigur că am analizat şi această variantă, care a fost considerată pe bună dreptate una neutră, care nu ar crea avantaje niciunuia din competitorii la alegerile prezidenţiale şi sunt de acord cu această abordare, însă avem o problemă fundamentală care ţine de finanţarea României" a avertizat Băsescu, pregătindu-se să facă delegaţilor o prezentare a discuţiei recente purtate cu reprezentanţii FMI. Prezentarea s-a ţinut cu uşile închise, presa fiind invitată să părăsească sala, nu înainte ca şeful statului să promită că va da publicităţii stenograma discuţiilor dată fiind importanţa subiectului.
Antena3.ro