Antena 3 CNN Politică Băsescu& Tăriceanu pleacă peste hotare

Băsescu& Tăriceanu pleacă peste hotare

<1 minut de citit Publicat la 12:24 21 Feb 2007 Modificat la 12:24 21 Feb 2007
Băsescu& Tăriceanu pleacă peste hotare
Preşedintele Traian Băsescu şi-a început vizita oficială în Egipt, unde a avut discuţii cu şeful statului egiptean, Mohamed Hosni Mubara. Traian Băsescu răspunde astfel invitaţiei lansate de Hosni Mubara, scopul vizitei fiind reluarea relaţiilor economice şi politice dintre cele două state. Traian Băsescu, însoţit de ministrul demisionar de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, va participa la o reuniune a reprezentanţilor Ligii Statelor Arabe şi se va adresa Forumului Româno-Egiptean al Oamenilor de Afaceri.

Nici premierul nu este în ţară. Călin Popescu Tăriceanu efectuează o vizită de trei zile în Japonia, unde va fi primit de împăratul Akihito şi va avea mai multe runde de discuţii cu oameni de afaceri niponi. Prim-ministrul este însoţit şi de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a anunţat că va semna un contract de credit cu Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională. Potrivit ministrului, banii vor fi folosiţi pentru construirea liniei de metrou Piaţa Victoriei-Otopeni. Pe lângă discuţiile legate de infrastructura de transport, delegaţia română încearcă să atragă investitori din Japonia pentru industria energetică şi IT. Tăriceanu va fi primit vineri de către împăratul Japoniei, Akihito, urmând a se întoarce în ţară sâmbătă.

Antena3.ro

×
Parteneri
x close