Un
scenariu de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung a
fost lansat marţi în Aula Academiei Române. Este vorba
despre proiectul de revizuire a Strategiei Naţionale pentru
Dezvoltare Durabilă a României, practic scenariul pe care ar
trebui să îl urmeze România în următorii 22 de
ani. Totul se va desfăşura în 3 etape, care ar putea fi
modificate pe parcurs, în funcţie de evoluţia reală.
Prin
această strategie se armonizează obiectivele de dezvoltare
economică, cu protecţia mediului şi responsabilizarea socială.
Preşedintele
Traian Băsescu, prezent la Academia Română, a precizat că
această strategie ?trebuie să reflecte o nouă atitudine faţă
de cetăţean. Strategia trebuie caracterizată de realism, iar
cetăţenii trebuie să fie cei mai activi participanţi la
conturarea acestui viitor al lor?.
Unul dintre domeniile care sunt
vizate de această strategie este cel bancar. Guvernatorul BNR, Mugur
Isărescu, a dat asigurări că Banca Centrală va sprijini
realizarea acestui proiect.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost
legat iniţial de problemele de mediu şi de criza resurselor
naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de
ani.
Termenul ca atare s-a impus în 1992, după Conferinţa
privind mediul şi dezvoltarea, organizată de ONU la Rio de Janeiro.
Antena 3