Preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs, la Focşani, la evenimentul dedicat Zilei Unirii, după care a coborât de pe scenă şi s-a prins într-o horă, alături de participanţi la eveniment.
Fiind întrebat de jurnalişti ce părere are despre evenimentul din acest an, spre deosebire de cel de anul trecut, preşedintele a răspuns, amuzat, că este mai cald decât în 2010, când pe 24 ianuarie erau -20 de grade Celsius la Focşani.
Şeful statului a mai spus că "şi situaţia socială s-a schimbat faţă de anul trecut, s-a deteriorat" şi că ştia dinainte ce urma să se întâmple atât la Focşani cât şi la Iaşi.
"Şi la Iaşi şi aici ştiam ce o să se întâmple", a spus Băsescu.
Preşedintele a adăugat că se pare că la Focşani este mai mult "respect" pentru Unire.
Preşedintele Traian Băsescu a particiapt, luni dimineaţă, la manifestaţiile din Iaşi prilejuite de împlinirea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române. Prezenţa şefului statului a stârnit, însă, nemulţumirea mai multor oameni aflaţi în mulţime, majoritatea fiind pensionari militari. Aceştia l-au huiduit pe Băsescu şi au scandat "Demisia!".
Preşedintele a primit onorul Gărzii Militare, în timp ce din mulţimea adunată în Piaţa Unirii se auzeau huiduieli şi fluierături. Unii dintre participanţi au scadnat "Hoţii!". Huiduielile au continuat şi în timp ce se rostea rugăciunea Tatăl Nostru.
La un moment dat, preşedintele şi-a părăsit locul amenajat pentru oficialităţi şi a mers să discute cu un grup de militari în rezervă care îl huiduiau şi scandau "Demisia!", după ce s-a consultat în prealabil cu şeful dispozitivului de securitate al SPP. Băsescu a stat de vorbă cu protestatarii câteva minute, după care s-a întors pe scările de lângă scana amenajată în piaţă.
În tot acest timp, în mulţime se aflau şi liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, precum şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană.