Antena 3 CNN Politică Băsescu: Sommet-ul pentru Mediterana vizează lansarea "Procesului Barcelona"

Băsescu: Sommet-ul pentru Mediterana vizează lansarea "Procesului Barcelona"

1 minut de citit Publicat la 12:23 13 Iul 2008 Modificat la 12:23 13 Iul 2008
Băsescu: Sommet-ul pentru Mediterana vizează lansarea "Procesului Barcelona"
Preşedintele Traian Băsescu a plecat duminică către Paris, unde va participa la lucrările Sommet-ului pentru Mediterana. Luni, şeful statului va asista, la invitaţia lui Nicolas Sarkozy, la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. La plecarea de pe aeroportul Henri Coandă, preşedintele Băsescu a precizat care vor fi principalele teme de dezbatere, la lucrările sommet-ului.

?Summit-ul pentru Mediterană vizează lansarea Procesului Barcelona, Ťo Uniune pentru Mediteranať, generic sub care se urmăreşte atingerea unor obiective între UE şi statele mediteraneene?, a declarat preşedintele Traian Băsescu. ?Se va dezbate în primul rând problema dezvoltării economice a statelor din regiunea mediteraneeană?, a continuat şeful statului.

Potrivit acestuia, ?un punct important va fi legat de criza alimentelor şi un altul legat de criza energiei sau de soluţii pentru a preveni o criză a energiei?. Preşedintele Traian Băsescu a spus de asemenea că ?România va susţine Muntenegru, Bosnia Herţegovina, Croaţia şi Monaco, ca parte a procesului Barcelona. Pentru aceste patru state se va lua o decizie la începerea Summit-ului?, a precizat şeful statului.

?România va solicita o abordare echilibrată în raport cu politica estică de vecinătate a Uniunii Europene care trebuie aşezată pe elementele de politică externă deja existente ale UE, adică sinergia Mării Negre şi politica de vecinătate a Mării Negre orientată către est?, a spus Traian Băsescu.



La Sommet vor participa 44 de şefi de stat, membre ale Uniunii Europene sau state riverane Mării Mediterane, din afara UE.

Antena3.ro

×
x close