Antena 3 CNN Politică Băsescu: Societatea civilă ar trebui să facă parte din CSM, ca instrument de control al cetăţeanului

Băsescu: Societatea civilă ar trebui să facă parte din CSM, ca instrument de control al cetăţeanului

1 minut de citit Publicat la 11:50 17 Noi 2009 Modificat la 11:50 17 Noi 2009
Băsescu: Societatea civilă ar trebui să facă parte din CSM, ca instrument de control al cetăţeanului
CSM ar trebui să-şi lărgească componenţa pentru a permite includerea în rândurile sale a unor reprezentanţi ai societăţii civile, ca exponenţi ai intereselor cetăţeanului a susţinut marţi preşedintele Traian Băsescu. În opinia şefului statului, în prezent CSM este format din procurori şi judecători aleşi tot de procurori şi judectorii ceea ce-i face vulnerabili în faţa acestora.

?Pledez pentru o altă structură a CSM. pentru a da acces societăţii civile prin oameni care nu fac parte din sistem, dar cu pregătire suficientă pentru a fi parte de analiză în problema judecătorilor şi procurorilor. Acolo sunt doar judecători şi procurori aleşi doar de procurori şi judectori, vulnerabili faţa de cei care-i controlează. Singura formulă de control a cetăţeanului asupra acestei instituţii este să lărgim aria de participare la CSM.? a afirmat Băsescu.

Şeful statului a ţinut să remarce că până şi CSM, o instituţie conservatoare prin tradiţie, a dat semne de modernizare şi reformare în ultimii anii, rejectând din sistemul de justiţie procurorii şi judecătorii care ?nu au corespuns criteriilor de apartanenţă la un sistem pus în slujba cetăţeanului?.

Băsescu a dat exemplul celor doi procurori, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea care au fost eliminaţi de sistemul de justiţie şi "recuperaţi de partide".

"Aceşti procurori, dacă discutăm de cei doi pe care i-am văzut ieri (marţi - n.r.) pe la televiziuni, sunt procurori care au fost respinşi de sistem pentru că nimeni nu poate suspecta că eu am o bună relaţie cu CSM-ul. CSM-ul a stabilit eliminarea lor din sistemul de justiţie românesc" a spus Băsescu.

În ceea ce priveşte dezvăluirile făcute de cei doi foşti procurori în cursul zilei de luni, şeful statului a apreciat a apreciat că respectivii au o problemă morală, care s-au putea să devină şi una legală.

"Asta e problema lor, şi morală şi s-ar putea să devină şi o problemă legală", a adăugat Traian Băsescu.

Antena3.ro

×
x close