Tema
referendumului pentru introducerea votului uninominal revine în
actualitate pentru preşedintele Traian Băsescu. Acesta s-a întâlnit
de curând cu lideri ai PD şi PLD pentru a pune la punct un
plan de bătaie.
La
întâlnire Valeriu Stoica a lansat ideea ca pe buletinul
de vot, pe lângă întrebarea legată de votul uninominal,
să existe şi o întrebare privind regimul constituţional al
României. Astfel Băsescu ar dori să-i întrebe pe români
dacă doresc o republică parlamentară, semiprezidenâială sau
prezidenţială, după modelul Franţei. Preşedintele ar vrea ca un
nou model de constituţie să intre în vigoare până în
2009, când speră să câştige un nou mandat la
Cotroceni. Preşedintele vrea să evite repetarea actualei situaţii,
cu un eventual premier ostil, pe care să nu aibă mijloace să-l
controleze sau măcar să-l contracareze.
Totuşi
preşedintele are o problemă în cazul referendumului, care i-a
fost explicată de consilierul său, Sebastian Lăzăroiu. Fostul
director al CURS l-a avertizat pe şeful statului că preziunile
sociologilor arată că în cazul unui referendum prezenţa la
urne va fi sub 40%. Or, o prezenţă sub 50 la sută ar face ca
referendumul să nu fie valid, propunerea să fie considerantă
respinsă şi, în final, să se contabilizeze ca un eşec al
preşedintelui.
Acesta
este şi motivul pentru care preşedintele nu se grăbeşte nici cu
referendumul pentru introducerea votului uninominal. O variantă ar
fi ca el să fie organizat odată cu alegerile europarlamentare, în
toamnă.
Citiţi
articolul complet în Gândul