Preşedintele
Băsescu nu e mulţumit de sistemul de vot uninominal pe care
lucrează până acum comisia de cod electoral. În opinia
sa, ea nu-i va mulţumi pe alegători. Aprecieri făcute de
preşedinte într-un interviu de o oră pentru radioul public, o
oră în care a vorbit şi despre relaţia sa proastă cu o
anumită parte a presei, şi despre pensii, educaţie, natalitate şi
revizuirea Constituţiei. Traian Băsescu a reluat problema
legii pensiilor. Şi a repetat că nu o va promulga până când
Guvernul nu va răspunde cererilor sale. Potrivit şefului statului,
liderul social-democrat Mircea Geoană, preşedintele Camerei
Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ?şi toată liota de demagogi
strigau? ca preşedintele să promulge legea pensiilor încă
dinante să o fi primit, pe 6 iulie.
Nici revizuirea Constituţiei nu
a fost ocolită de preşedinte, care spune că trebuie să alegem
între republică parlamentară sau republică
prezidenţială-semiprezidenţială. Pentru el ?nu are relevanţă,
dar trebuie să ne hotărâm?.
În privinţa votului
uninominal, Traian Băsescu a afirmat că este o exigenţă a
poporului român, de care parlamentarii trebuie să ţină cont.
Dacă Parlamentul nu va reuşi să rezolve această problemă, şeful
statului este decis să recurgă la referendum. Preşedintele
este de părere că legea votului uninominal, aşa cum arată ea în
prezent, în urma dezbaterilor din Comisia pentru elaborarea
Codului electoral, va permite ca jumătate din Parlament să fie
ocupată de ?hahalerele din partide?.
?Cred că
parlamentarii vor ţine cont de această exigenţă a electoratului
român, chiar dacă au adoptat o formulă care nu-i va satisface
pe cetăţeni pe deplin. Doar jumătate dintre parlamentari merg pe
votul uninominal, cealaltă jumătate poate ascunde toate hahalerele
din partide?, a spus şeful statului.
Băsescu despre pensii, presă şi hahalerele din partide:
BĂSESCU NU ACCEPTĂ JURNALIŞTI CARE VOR SĂ-ŞI ARATE MUŞCHII
PSD NU RENUNŢĂ LA UNINOMINAL CLASIC LA SENATCitiţi HAHALERELE ÎN VOCABULARUL LUI GIGI BECALI ŞI TRAIAN BĂSESCU
Antena3.ro