"Domnul Traian Băsescu anunţă că le acceptă pe toate cele care au sosit până acum. Astfel, am primit de la TVR o invitaţie pentru două dezbateri, una urmând să aibă loc fie, luni, 30 noiembrie, fie marţi, 1 decembrie, începând cu ora 21.10, cea de-a doua urmând să aibă loc vineri, 4 decembrie, de la 21.10. Atât Realitatea TV, cât şi Antena 3, ne-au transmis invitaţii pentru ziua de vineri, 4 decembrie, vineri fiind ultima zi în care se poate face campanie electorală", a explicat Voinescu.
El a mai arătat că staff-ul lui Traian Băsescu va accepta toate invitaţiile şi că intenţionează să dea răspunsuri pozitive şi ONG-urilor care şi-au exprimat intenţia de a organiza dezbateri între Băsescu şi Geoană.
"Având în vedere toate acestea şi dorinţa preşedintelui de a răspunde tuturor invitaţiilor, am transmis deja posturilor de televiziune că acceptăm invitaţiile, astfel: luni, 30 noiembrie, ora 21.10, la TVR şi vineri, 4 decembrie, ora 21.10, la TVR. Am rugat posturile Antena 3 şi Realitatea să reprogrameze dezbaterile pe care intenţionau să le organizeze vineri pentru miercuri şi joi. Sunt binevenite şi iniţiativele unor organizaţii non-guvernamentale care tatonează staff-urile noastre în acest sens. Vrem şi acestora să le dăm un răspuns pozitiv", a conchis Sever Voinescu.
Purtătorul de cuvânt al candidatului PSD la Preşedinţie, Victor Ponta, a declarat, marţi, că echipa de campanie a lui Mircea Geoană nu va negocia cu echipa lui Traian Băsescu pentru eventualele confruntări televizate din turul doi, în condiţiile în care Geoană va onora orice invitaţie la dezbatere din partea televiziunilor.
Televiziunea Publică a trimis, marţi, staff-urilor de campanie ale candidaţilor rămaşi în cursa pentru alegerile prezidenţiale invitaţia ca Traian Băsescu şi Mircea Geoană să participe la cel puţin două confruntări în studiourile TVR, informează Societatea Română de Televiziune (SRTv).
Antena3.ro