"Preşedintele României, Traian Băsescu, reia apelul către competitorii care şi-au anunţat candidatura la conducerea Partidului Democrat Liberal, precum şi către susţinătorii acestora, să nu mai invoce sprijinul şefului statului în cadrul campaniei interne. În caz contrar, o reacţie a preşedintelui este inevitabilă"
În acelaşi timp, Turcan a mai anunţat că şeful statului îşi menţine disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii tuturor platformelor din cadrul PDL, ăntre care trebuie să există respect reciproc.
"Şeful statului accentuează că este important ca lupta politică internă în cadrul principalului partid de guvernare să se desfăşoare într-un spirit de respect reciproc între candidaţi", a precizat Turcan.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, la Covasna, că nu se implică în campania niciunui partid, explicând că doar a anunţat pe cine îşi doreşte partener în PDL, iar "dacă vor să ţină cont e bine, dacă nu, iar bine".