Antena 3 CNN Politică Băsescu: Mesajele lui Antonescu, Iliescu şi Ponta, similare cu ale lui Voronin

Băsescu: Mesajele lui Antonescu, Iliescu şi Ponta, similare cu ale lui Voronin

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:56 24 Ian 2012 Modificat la 19:56 24 Ian 2012
Băsescu: Mesajele lui Antonescu, Iliescu şi Ponta, similare cu ale lui Voronin
Foto: Intact Images
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, că mesajele lansate în prezent de Ion Iliescu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Mircea Dogaru sunt similare cu cele lansate de fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

"Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actualul şef  al fracţiunii Partidului Comunist din republica Moldova, Vladimir Voronin", a afirmat şeful statului.

El a făcut aceste declaraţii la Cotroceni, după ce Cristian Diaconescu a depus jurământul în funcţia de ministru de Externe.

Preşedintele a remarcat că "se observă o veselie a demolării", apreciind că probabil reuşita recunoaşterii internaţionale "deranjează pe foarte mulţi".

Citeşte şi Preşedintele Băsescu anunţă că miercuri va avea o intervenţie cu românii

×
x close