Preşedintele Traian Băsescu i-a răspuns luni premierului Victor Ponta, spunându-i că nu înţelege ce a căutat la Ziua Unirii, dacă astăzi nu a venit la marcarea a 10 ani de la intrarea României în NATO, pe motiv că
la astfel de ceremonii participă doar cei care s-au implicat în procesul de aderare.
"Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: preşedintele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, prim-ministrul Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi preşedintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînţeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după", a spus Ponta la începutul şedinţei BPN al PSD.
O ceremonie organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a avut loc luni, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu au fost prezenţi la evenimentul de la Palatul Cotroceni.