Preşedintele
României va participa vineri la festivitatea de deschidere a
Jocurilor Olimpice de la Beijing. Traian Băsescu pleacă joi spre
capitala Chinei şi se va întoarce duminică. În acest
context, şeful statului a anunţat că l-a rugat pe preşedintele
Senatului, Nicolae Văcăroiu, să "vegheze la funcţia
prezidenţială cât timp se află la Beijing". "L-am
rugat pe domnul preşedinte Văcăroiu să vegheze, deci nu s-a făcut
transferul, l-am rugat să vegheze la funcţia prezidenţială",
a spus Băsescu.
Preşedintele
Senatului a confirmat că a stabilit o linie directă de comunicare
cu şeful statului. "Lucrurile sunt foarte simple: am vorbit cu
Traian Băsescu, mi-a spus că pleacă trei-patru zile în China
la Jocurile Olimpice şi m-a rugat ca, în cazul în care
apar evenimente deosebite, să mă ocup eu. Am stabilit şi o linie
directă de comunicare", a precizat Văcăroiu pentru Mediafax.
Totodată,
Văcăroiu a explicat că nu e nevoie de acte sau de o regulă pentru
ca el să "vegheze la funcţia prezidenţială". "Există
o înţelegere, o convenienţă, de câte ori pleacă şeful
statului. Preşedintele Senatului, în calitatea sa de al doilea
om din stat, preia automat aceste responsabilităţi pentru
eventualele evenimente deosebite", a declarat Văcăroiu.
Antena3.ro