Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că discursul lui Ion Iliescu este ?un discurs obişnuit unui activist de partid obişnuit să mintă?. Iliescu a fost unul dintre creierele puciului care a dus la suspendarea sa, a acuzat Băsescu, afirmând că la baza reacţiei violente din partea fostului şef de stat stă un lucru extrem de grav: în dosarul revoluţiei se prefigurează acuzaţia de genocid, care îl priveşte direct pe fostul şef de stat.
?
Ion Iliescu are impresia că eu am cerut parchetelor să facă acest dosar. Niciodată nu m-a implicat în a cere parchetelor să facă dosarele lui Iliescu, Patriciu?, a subliniat Traian Băsescu. Şeful suspendat al statului a continuat acuzele la adresa lui Iliescu, declarând că deviza cea mai potrivită pentru Iliescu ar fi: ?Ceauşescu a întinat valorile comunismului, eu, Ion Iliescu, le reprezint?.
UPDATE:
În replică, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa sa sunt ?fabulaţii mincinoase?, vehiculate la vremea lor de persoane sau forţe interesate, iar faptul că le reia în acest moment dovedeşte ?decăderea morală? a preşedintelui suspendat.
?Hrebenciuc - de profesie aranjor?
Traian Băsescu nu l-a uitat nici pe Viorel Hrebenciuc, despre care a declarat că este aghiotantul fostului şef al statului. ?Iliescu şi l-a luat la subraţ pe Hrebenciuc, de profesie aranjor?. Mai mult, Băsescu l-a catalogat pe Hrebenciuc ca ?unul care merge în mod egal şi la Bogdan Olteanu, şi la Geoană, şi la Tăriceanu, şi la Patriciu, e un om universal?. În acest context, Băsescu a avertizat că un astfel de om trebuie pus de ?cineva într-un cuier. Dar i se va întâmpla asta în curând?.
?Tăriceanu este trompeta lui Patriciu?
În ceea ce-l priveşte pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu este de părere că acesta îndeplineşte funcţia de ?trompetă? a lui Dinu Patriciu. Din păcate însă, Tăriceanu ?şi-a sacrificat partidul pentru a accepta să fie un premier la picioarele lui Patriciu?. Băsescu a subliniat că în momentul se referă la liberali, nu îi are în vedere pe Meleşcanu, Orban - ?ci mă gândesc la electoratul PNL, care e un electorat demn de tot respectul?.
?Dacă vorbeam de Vântu vorbeam de oligarhia financiară?
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a vorbit şi despre lista oligarhilor pe care a anunţat-o la mitingul de la Cluj. ?Nu l-am nominalizat pe Sorin Ovidiu Vântu pentru că eu am vorbit despre oligarhie?, a declarat Băsescu. El a explicat că termenul se referă la cei care deţin puterea economică şi politică, ori ?dacă vorbeam despre Vântu vorbeam de oligarhia financiară?. ?Deosebirea dintre Vântu şi Patriciu e că ultimul are şi putere politică?, a conchis Băsescu.
Antena3.ro