"Mircea Geoană poate fi următoarea nominalizare pentru prim-ministru, cred. Dar îi dau şansa să hotărască acum. Eu îi dau o şansă acum, ca să nu se facă de râs până în turul doi", a afirmat, Băsescu.
Şeful statului a profitat şi de menţionarea sistemului de vot uninominal ca unul din principalele sale motive de nemulţumire pentru araunca o săgeată şi către preşedintele PNL.
?Eu am vrut un alt cod uninominal, s-a făcut la jumatate un vot uninominal compensat. Unii dintre candidaţi au obţinut locul 2 sau 3 în colegiul lor la alegerile parlamentare, iar acum vor să câştige alegerile prezidenţiale" l-a luat peste picioar şeful statului pe Crin Antonescu.
În replică, Mircea Geoană a apreciat că oferta lui Băsescu este fie izvorâtă din frică, fie de la consumul de droguri uşoare.
"Răspunsul meu este următorul: Domnule preşedinte, din două una: fie vă este frică, fie aţi început să experimentaţi droguri uşoare. Personal, cred că frica este adevăratul mobil", a afirmat candidatul PSD, parafrazându-l parţial pe omologul său liberal Crin Antonescu care cu ceva timp în urmă punea acelaşi diagnostic premierului Emil Boc
Geoană a pus "frica" preşdintelui pe seama ultimelor sondaje care ar releva faptul că actualul şef de stat nu mai ocupă primul loc în opţiunile electoratului, în timp ce PSD este cotat cu o mai bună intenţie de vot decât PDL.
"Le este frică şi vor să arunce petarde şi perdele de fum", a mai susţinut Geoană, arătând cu citatea biblice că "împărăţia lui Băsescu a pierdut", numele acestuia putând fi legat de acum înainte doar de cuvinte precum "scandal, criză şi dezbinare".
Antena3.ro