Antena 3 CNN Politică Băsescu îi răspunde lui Ponta: Ordonanţa 26 care vizează veniturile clientelei politice se află la Parlament

Băsescu îi răspunde lui Ponta: Ordonanţa 26 care vizează veniturile clientelei politice se află la Parlament

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 19:47 24 Noi 2013 Modificat la 19:47 24 Noi 2013
Băsescu îi răspunde lui Ponta: Ordonanţa 26 care vizează veniturile clientelei politice se află la Parlament
Foto: presidency.ro
Preşedintele Traian Băsescu i-a răspuns, duminică, premierului, spunând că afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căruia el ar fi contestat la Curtea Constituţională OUG 26/2013 reprezintă o "probă de superficialitate", precizând că a trimis respectiva ordonanţă la Parlament.

"Premierul afirmă faptul că am contestat la Curtea Constituţională OUG 26/2013 prin care limitam veniturile persoanelor aflate în conducerea companiilor cu capital majoritar sau integral de stat. Afirmaţia este o probă de superficialitate. Eu i-am trimis chiar dânsului acea lege pentru că am trimis-o înapoi la Parlament", a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că, în consecinţă, grupul parlamentar al USL a fost chemat să reanalizeze punerea la dispoziţie a conducerilor companiilor de stat către clientela politică.

Băsescu a spus că a apreciat că ar fi un lucru potrivit în acest moment ca premierul Victor Ponta să urmeze exemplul lui Emil Boc, care a limitat drastic veniturile membrilor CA şi a AGA.

"Deci nu am trimis OUG 26 la CCR, ci la Parlament, în încercarea de a găsi o soluţie împreună cu Parlamentul înainte de a mă adresa Curţii, dacă va fi cazul. Niciodată nu am avut practica să atac întâi la Curte, ci întâi am încercat o soluţie cu Parlamentul, care este forul decizonal în ceea ce priveşte legile. Deci OUG 26 care vizează veniturile clientelei politice se află la Parlament", a spus Băsescu.

Citiţi şi AVERTISMENTUL lui Băsescu: Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, voi trimite înapoi bugetul. E foarte posibil să-l atac şi la CC


×
Etichete: Victor Ponta
x close