Preşedintele
Traian Băsescu a cerut marţi, printr-o scrisoare adresată
Premierului, anularea prin ordonanţă de urgenţă a taxei auto. El
l-a acuzat pe şeful Guvernului că prin aplicarea unor astfel de
măsuri îi desconsideră pe români. O moţiune simplă
privind această taxă a fost adoptată de deputaţi luna trecută.
La momentul respectiv Varujan Vosganian a acuzat
PD-L, iniţiatorul moţiunii, de un demers cu electoral şi a
precizat că anularea taxei ar transforma România într-o
piaţă a maşinilor de mâna a doua.
Traian Băsescu şi-a susţinut demersul invocând art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, conform căruia, între statele membre sunt interzise taxele vamalela import şi export sau taxele cu efect similar. El a precizat că instanţele judecătoreşti din România au atras atenţia asupra contradicţiei dintre prevederile privind taxa auto cuprinse în Codul Fiscal şi legislaţia europeană.
Prin aceeaşi scrisoare şeful statului a solicitat şi "restituirea sumelor încasate nelegal" de către statul român.
Călin Popescu Tăriceanu este însă de părere că preşedintele este "într-o permanentă alergare după voturi ieftine". El a subliniat din nou impactul pozitiv pe care îl are taxa auto asupra mediului înconjurător şi asupra investiţiilor din domeniul auto. De asemenea el şi-a exprimat regretul că preşedintele a adoptat o astfel de poziţie şi în acelaşi timp l-a acuzat pe preşedinte că este "mai degrabă preocupat să câştige capital electoral" decât să se preocupe de soarta românilor. El îi va solicita preşedintelui să nu îi mai trimită scrisori, deoarece ele ajung mai repede în presă decât pe masa Guvernului.
Deputatul PRM Lucian Bolcaş a catalogat gestul preşedintelui ca fiind "un joc de imagine", problema taxei auto fiind parţial rezolvată de Parlament prin adoptarea moţiunii simple. El consideră gestul preşedintelui o continuare a războiului dintre cele două Palate.
În replică prim-vicepreşedintele PD-L, Teodor Stolojan, a amintit că Guvernul este obligat prin lege "să ţină seama" de moţiunea simplă votată în Parlament, dar că din păcate legea nu prevede un timp limită pentru acest lucru. Stolojan consideră că premierul continuă "politica de a trage de timp", avantajând astfel anumite grupuri cu interese clare în importurile de maşini noi în România.
SCRISOAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU CĂTRE PREMIER (pdf)
Antena3.ro