Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, întrebat ce părere are despre cartea fostului său consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, că sunt mulţi oameni amărâţi în ziua de azi.
"N-am citit cartea doamnei Săftoiu, dar aş trage o concluzie: mulţi oameni amărâţi în ziua de azi", a spus Traian Băsescu, duminică seara, la B1 TV.
Întrebat la ce se referă mai exact, fostul şef de stat a continuat: "E o perioadă în care nu mai ai multe surse de venit şi atunci îţi încalci onestitatea într-un om care a avut încredere în tine. Slavă Domnului că m-am oprit cu încrederea în 2007".
Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu, şi-a lansat duminică volumul intitulat "Cronică de Cotroceni", carte în care vorbeşte în termeni duri despre fostul preşedinte.