Antena 3 CNN Politică Băsescu - de o amabilitate excesivă. Vezi ce a făcut acesta la sediul de campanie

Băsescu - de o amabilitate excesivă. Vezi ce a făcut acesta la sediul de campanie

1 minut de citit Publicat la 19:28 10 Iul 2012 Modificat la 19:28 10 Iul 2012
Băsescu - de o amabilitate excesivă. Vezi ce a făcut acesta la sediul de campanie
Foto: Antena3
Traian Băsescu le-a împărţit astăzi apă şi fructe jurnaliştilor prezenţi în faţa sediului său de campanie, el declarând, ca răspuns la o întrebare, că perioada de trei săptămâni în care va sta la acest sediu este "o nimica toată", Mediafax.
   
Băsescu a venit în cursul zilei la sediul de campanie, unde a stat până după-amiază, când s-a urcat în autoturismul său şi a plecat, spunându-le jurnaliştilor să îşi găsească un loc la umbră, pentru că este foarte cald.
   
După mai mult de o oră, în jurul orei 18.30, preşedintele suspendat s-a întors la sediul de campanie, a parcat maşina în faţa clădirii şi a început să scoată din portbagaj plase cu fructe şi câteva sticle cu apă, moment în care a fost înconjurat de ziarişti.
   
Întrebat de jurnalişti dacă va sta toată perioada campaniei pentru referendum la sediul din strada Comăniţa, Băsescu a răspuns: "Trei săptămâni, o nimica toată!".
  
Băsescu a afişat o atitudine jovială, cerându-i să-i parcheze maşina pedelistului constănţean Dorel Onaca, patronul unei firme de scafandri, care s-a aflat marţi la sediul de campanie. "Dorel, vezi să îmi aduci şi nişte piersici, vreau şi eu", i-a mai spus Băsescu lui Onaca, după care i-a salutat pe jurnalişti şi a intrat în sediul de campanie.
   

×
Etichete: apa fructe
x close