Antena 3 CNN Politică Băsescu, audiat în dosarul Flora. Avocat: Nu există niciun dosar penal, pentru că nu a încălcat legea

Băsescu, audiat în dosarul Flora. Avocat: Nu există niciun dosar penal, pentru că nu a încălcat legea

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:28 08 Mai 2017 Modificat la 12:28 08 Mai 2017
o_1bfjm4alhlvi14hj1njebqubqn8.jpg
Foto: Intact Images

Fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat, luni, la Parchetul General, în dosarul Flora, iar avocatul său a spus că nu există "nicio emoţie" în acest caz, pentru că niciodată clientul său nu a încălcat legea, potrivit News.ro.

Întrebat dacă îl cunoaşte pe cetăţeanul american Nicholas Jordan, cel căruia i-au fost retrocedate, în 2003, 66 de case în Capitală, Băsescu a spus că nu ştie cine este acesta. De asemenea, întrebat cum a fost posibil să restituie 66 de case într-o singură zi, Băsescu a spus: "În condiţiile legii”.

Avocatul fostului preşedinte a spus că nu există un dosar penal în cazul clientului său, pentru că acesta nu a încălcat legea. "Nu există nicio emoţie, din niciun punct de vedere. Nu există niciun dosar penal intentat dânsului, deoarece există un simplu adevăr: Nu a încălcat niciodată legea”, a adăugat avocatul Dan Apostol.

Traian Băsescu a spus luni, înainte de a fi audiat, că toate retrocedările din perioada în care a fost primar al Capitalei s-au făcut "în condiţiile legii” şi că nu exista niciun act semnat de el care să fie ilegal.

×
x close